Dragi colegi,
Avem plăcerea de a vă invita să participați la cea mai mare manifestare științifică dedicată experților din domeniul transplantului din România, respectiv Congresul ROMTRANSPLANT, ediţia 2022.
În acest moment este dificil să prezicem modul în care ar putea evolua situația în contextul pandemic. Din acest considerent, Congresul ROMTRANSPLANT va avea loc în perioada 15-16 Septembrie 2022, la Iaşi, ca o combinație hibridă, un concept prin care conectăm oamenii, în siguranță, având o componentă fizică, și una virtuală.
Acest format hibrid va permite participanților să se alăture fizic în Iași (în limita admisă de reglementările legale) sau online prin intermediul platformei interactive creată pentru eveniment. Aceasta din urmă va asigura ca participanții care urmăresc congresul online să aibă o experiență dinamică și plină de conținut științific, la fel ca cei de la fața locului.
Programul științific va cuprinde subiecte cheie în managementul transplantului de organe, reunind experţi renumiţi in domeniul tranplantului cardiac, hepatic, renal, pulmonar si a transplantului medular, cât și din specialități conexe. Participanții vor avea, astfel, ocazia de a-și dezvolta cunoștințele profesionale în cadrul evenimentului prin accesul la ultimele studii, sesiuni dedicate complicaţiilor asociate transplantului, complicaţiilor cardiovasculare la pacientul transplantat, infecţia COVID 19 şi vaccinarea, prezentări ale tinerilor medici nefrologi și experiențe inedite întâlnite în practica medicală de zi cu zi.
Congresul Național ROMTRANSPLANT își propune, astfel, prin abordarea multidisciplinară să-și continue misiunea educațională și îmbunătățirea portofoliului de cunoștințe în domeniul transplantului, un domeniu in permanenta schimbare. Acest aspect este deosebit de important pentru obținerea unor rezultate optime în diagnosticarea, tratamentul pacienților și, implicit, în ameliorarea calității vieții pacienților.
Vă așteptăm cu drag la o ediție de excepție!
Comitetul științific al ASOCIAŢIEI ROMTRANSPLANT