Ziua Mondială a Rinichiului 2022 – Ai grijă de rinichii tăi: informează-te din timp și cu atenție, din surse avizate!
Boala cronica renală: o afecțiune de risc silențioasă pentru sănătatea rinichilor
700 de milioane de persoane sunt afectate de boală cronică de rinichi (BCR), cifra care este în creștere, iar peste 2 milioane de persoane din întreaga lume primesc dializă sau trăiesc cu un transplant de rinichi. În România, peste 1,4 milioane de persoane au boală cronică de rinichi.
Mortalitatea legată de boala cronică renală continuă să crească anual și se estimează că va fi a cincea cauză principală de deces până în 2040.
Cu toate acestea, problema constă în mare parte a caracterului silențios al bolii de rinichi, cel puțin în primele stadii, ceea ce duce la întârzierea diagnosticului. Evaluarea și tratamentul precoce al bolii cronice renale va încetini evouția acesteia, va împiedica apariția complicațiilor și va îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Pentru transpunerea în practică a acestui deziderat este necesară implicarea profesioniștilor în domeniul sănătății, a furnizorilor de servicii medicale dar și informarea corectă a publicului larg și în special a pacienților la risc pentru boala cronică de rinichi sau care suferă deja de această afecțiune.
Ziua Mondială a Rinichiului pe care o celebrăm astăzi, 10 martie, are ca slogan “Rinichi sănătoși pentru toți! – Informare mai bună pentru o mai bună îngrijire a rinichilor!”. Acest apel la acțiune are ca scop creşterea gradului de conştientizare a bolii pentru ca pacienţii să facă în mod activ un pas pentru a-și menține rinichii sănătoși, inclusiv să se informeze din surse avizate având ca obiectiv educația pentru sănătate.
Societatea Română de Nefrologie încurajează menţinerea unui stil de viaţă sănătos, prin activitate fizică în mod regulat, reducerea aportului de sare, controlul greutăţii, renunţarea la fumat şi evitarea automedicatiei. Totodată, persoanele cu risc de boală cronică de rinichi trebuie evaluate sistematic pentru a facilita un diagnostic precoce. Pașii inițiali în evaluare sunt simpli, rapizi și nu sunt costisitori, constând din anumite analize din sânge și urină. În plus, SRN a derulat o serie de activități de informare a publicului privind importanța detecției precoce și monitorizării bolii, prin controale regulate la medic, ceea ce permite încetinirea sau oprirea evoluției bolii, tratamentul eficace al complicațiilor și bolilor asociate care pot avea efecte severe pe termen lung în cazul în care nu sunt depistate și tratate la timp.
Ziua Mondială a Rinichiului este marcată la nivel mondial printr-o campanie anuală de inițiative comune ale medicilor și pacienților, pentru educarea publicului și intensificarea acțiunilor de atragere a atenției asupra faptului că boala cronică de rinichi (BCR) este frecventă și dăunătoare: 1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune, iar dacă este lăsată netratată, poate fi mortală.
Puteți urmări mesajele campaniei de informare pe pagina de Facebook a Societății Române de Nefrologie și pe pagina dedicată campaniei Ziua Mondială a Rinichiului.
Boala cronică de rinichi, o prioritate de sănătate publică
Boala cronică de rinichi: diagnosticarea precoce crește calitatea vieții
Boala cronică de rinichi: o afecțiune gravă, dar subdiagnostică
Boala cronica renală: o afecțiune de risc silențioasă pentru sănătatea rinichilor